miercuri, 31 iulie 2019

Cu mine, cu tine...

E greu, și recunosc cinstit, cu mine,
Sunt greu în frâie de a fi ținut,
Dar sunt și viitor cum sunt trecut,
Și mult mai greu e însă fără mine.

Am spus de-atâtea ori cum e cu tine
Și-am spus că fără tine ar fi greu,
Timpu-a trecut și asta spun mereu,
Atât de greu îmi fără de tine.

Nu-ți e ușor, o spui, să fii cu mine,
Sunt piedestal înalt și chiar reper,
Dar sunt și cel ce mai nimic nu-ți cer,
Și recunoști că mai ușor îți e cu mine.

Că îmi doresc, am spus, să fiu cu tine,
Și mi-ai tot fost trăirilor motiv,
O spun și-acum, excentric, emotiv,
Că-mi este dor de nopțile cu tine.

E complicat, eu știu, să fii cu mine,
Mereu, în minte am tot ce a fost,
Dar amintirea e și ea cu rost,
Mai complicat e totul fără mine.

Firesc e totul și ușor, cu tine,
Ideile, așa, mai multe-mi vin,
Iar sensul lor e clar și pe deplin,
Și-mi lasă timp mai mult să fiu cu tine.

Fără de sens ți-e viața lângă mine,
Când o compari cu ce-i în jurul tău,
Însă când vezi că mulți trăiesc doar rău
Plină de sens o vezi doar lângă mine.

Eu tot vorbesc, și tot vorbesc, de tine,
Și nici nu vreu ceva să mai ascund,
Că tu dai sens ideii când, profund,
Al veșniciei sunt, fiind în tine.

marți, 30 iulie 2019

Exces de singurătate

Zi după zi și noapte după noapte,
Fiind mereu doar eu și viața mea,
Mi-aduc aminte un noian de fapte
Și-mi este dor, dar nu te pot vedea.

Câte ceva, din tot ce-a fost, îmi spune
Că nu îți este bine, cum tot spui,
Că prin întregul viselor comune
Te simți, de-atâtea ori, a nimănui.

Plecat nu sunt, sunt doar într-un departe
Căutător de sensuri și de rost,
Și revoltat pe tot ce ne desparte
Trecând mereu prezentul în "a fost".

Mă tot ascund în munții de tăcere,
Recunoscând că-mi este-atât de dor
Și nu mai am, de multe ori putere,
Să pun accent pe timpul viitor.

Ascuns de după vorbe și-amănunte,
Mă simt și eu că-s greu de înțeles,
De-ajunge-n întrebări să se confrunte
Minimul țel și pașii în exces.

Doar mie-mi spun și simpla repetare
Devine tot mai grea de suportat,
De nu mai pot să am deloc răbdare,
Că tot mă-ntreabă ce s-a întâmplat.

Un amalgam de stări nedescifrate
Mi-ajunge noaptea și în zori de zi
Fără de știre, să le pot combate,
Vin întrebări ce greu le pot opri.

Cum n-am răspunsuri tac și pentru mine,
Și-ncerc să fac ce trebuie să fac,
Dar și așa mi-e dor, mi-e dor de tine,
De a te ști, și-a-mi fi, un leac.

marți, 16 iulie 2019

Restul comparativ

Din multele idei ce le-am avut,
În care te-arătai la fel ca mine,
O mult prea mare parte s-au pierdut,
Trecut doar au, doar el le aparține.

Aveai un gând, ziceai, înălțător,
Plin de esențe și continuare,
Denunțător al falsului decor
În care nu-i nimic la întâmplare.

Și te-arătai având mereu porniri
Spre fapte cu urmări fără tăgadă,
Simbol al unui vis de reveniri
La adevăr ca unică dovadă.

Noi, amândoi, absurdități zdrobind,
N-aveam idei deloc preconcepute,
Ne regăseam dorințe potolind
Prin forme doar de clipă cunoscute.

Mă mir și eu cum toate s-au schimbat,
De-au devenit cu totul virtuale,
Și ai căzut, din nou, într-un păcat
Ce te-a lăsat cu traume morale.

Totul e-acum descris a fi invers,
Configurat să-ți fie ție bine,
Ca să-ți creezi un soi de univers
În lumea ce o știi că-ți aparține.

Cu tine-i clar, nimic nu pot să fac
Decât un târg de indecente fapte,
Dorinței să ne fim un simplu leac,
Fie că-i miez de zi sau miez de noapte.

Pricepere deplină știu că ai,
Fără să vrei a ști de renunțare,
Convinsă că al nopților alai
Sunt clar consens al clipei de-nălțare.

Putem fi doar numiți cei doi amanți
Ce-și satisfac instincte și dorințe,
Clar potriviți, deloc extravaganți
Mânați de mari, comune, năzuințe.

Îți sunt sortit spre tot ce ai nevoie,
Și dată-mi ești nevoii panaceu,
Ca-ntotdeauna, doar din bunăvoie,
Să mi te vrei și să te am doar eu.

luni, 15 iulie 2019

Văzător prin vise

Spun unii că din vise află multe,
Și visul vine pur întâmplător,
Spre cei ce pot altfel să în asculte,
În trecerea-i mereu spre viitor.

Pornit din minte și ajuns în minte
Cuvântul are rol fără cusur,
Și, chiar mai mult, ia faptei înainte
Făcând-o vinovată de sperjur.

Visez și eu, uitând să îmi fac vise,
Văzând văd cuvintele vorbind,
Văzând mințite faptele promise,
Și tot mai mult, pe tot mai mulți, mințind.

Mai mult de-atât, în vise mi se-arată
Pe cei aleși a-mi fi trimis reper,
Avându-și mintea, prin nevoi, curată,
Și sufletul căutător spre cer.

Vorbire fac și nu își au motive
Într-un banal și simplu interes,
Și îmi vestesc sintagmele native
Ce mi se-aruncă, zilnic, în exces.

Cuvintele mă dor și-s dureroase,
Contrariind al faptelor firesc,
Foloasele schimbându-le-n ponoase
Cu iz răzbunător, neomenesc.

Alții le spun pe cele ce-s ușoare,
Din vise știu ce încă-mi e ascuns,
Din ele-mi vin idei întâmplătoare
Ca întrebări pornite din răspuns.

Eu nu mai spun, dar visele-mi spun multe,
Și aflu multe chiar întâmplător,
Le spun și eu celor ce vor s-asculte,
Dar mulți îmi spus că-s visător.